Estetica analizează frumosul in natura si arta. “Frumusețea“ este ceea ce i oferă omului un sentiment de admiratie, de plăcere si are caracter subiectiv, influențând judecată si atitudinea oamenilor. In ciuda subiectivități, estetica are elemente obiective esențiale in analiza estetica a unei persoane. Cosmetica dentara se ocupa cu estetica surâsului, este foarte important sa înțelegem ceea ce il deranjează pe pacient in zâmbetul sau, ce ii nemulțumește, pentru a putea determina clar ceea ce așteaptă de la noi pacientul. Uneori pacienții au alte percepții ale frumosului (de ex: pacient tânăr 30 ani, incisiv lateral superior rupt, necesita pivot si coronița, pacientul își dorește coronița total metalică din diverse motive...). Este important sa sfătuim pacientul cu ceea ce este corect, bine, frumos si potrivit pentru situația lui!

Estetica dentara nu include doar tehnici de albire ci si o serie de proceduri de restaurare a danturii si țesuturilor moi pentru a obține un ” zâmbet perfect”. Fiecare om este diferit si necesita un tratament individualizat, așa cum forma, mărimea si culoarea dinților este in colaborare cu trăsăturile fizice ale persoanei.

Pentru a începe un tratament de cosmetizare dentara, in primul rând trebuie realizat un detartraj, periaj profesional, air flow.

Albirea dentara este un procedeu de cosmetica dentara foarte căutat de pacienții cu colorații inestetice pe dinti. Aceasta se realizeaza in cabinet inițial si apoi pentru menținerea efectului se poate continua la domiciliu o data la câteva luni sau o data pe an.

Albirea in cabinet se poate realiza cu gel pe baza de peroxidului de carbamida aplicat 30 min in gutiere, pacientul sta în sală de așteptare, daca apar dureri, sensibilități imediat se intervine, sau se poate folosi peroxidului de hidrogen, mai concentrat, pacientul sta pe scaunul stomatologic.

Albirea la domiciliu presupune substanțe cu concentrație mai slaba aplicate in gutiere si purtate câteva ore pe zi

Contraindicații pentru albire :

  • gravide si femei care alăptează
  • persoane cu afecțiuni gingivale
  • dinti cariați netratați
  • dinti cu sensibilitate termică (inițial se fluorizeaza apoi se pot albi)

Bonding-ul dentar este o metodă prin care medicul dentist aplică un material compozit de culoarea dintelui pe una din fețele acestuia pentru îmbunatațirea aspectul estetiic.

Este necesară o preparare minimă a dintelui, materialul compozit fiind aplicat pe suprafața dintelui, modelat corespunzator și polimerizat cu ajutorul lămpii de fotopolimerizare apoi finisat și lustruit.

Bonding-ul dentar se foloseste strict din motive estetice (de exemplu: îmbunatațirea aspectului unui dinte care a suferit mici modificări de formă sau culoare, închiderea spațiilor dintre dinți ș.a.)

Fatetele dentare – sunt constituite dintr un material foarte subțire (compozit sau ceramica) care îmbracă dintele natural oferindu i un aspect estetic deosebit.

Prin fațete se pot corecta atât dinții pătați, înnegriți, cariați cat si dinții înghesuiți. O data cu vârsta dintii își pierd albul natural, se abrazeaza, atunci se pot reface cu fațete. Pentru aplicarea făgetelor dinții se slefuiesc mai puțin comparativ cu șlefuirea pentru coroane dentare. Pana sunt gata fatetele, pacientul va purta fațete provizorii. Este foarte importantă analiza ocluziei înainte de aplicarea fatetelor, astfel acestea rezista fără probleme pana la 15 ani.

Coroanele dentare din ceramica integrala sau zirconiu cu ceramica sunt indicate cad distrucția dinților este mare, dintele este devitalizat, nu se mai pot pune fațete. Pana la terminarea coroanelor definitive, pacientul va purta lucrări provizorii.

Bijuterii dentare pot fi aplicate pe câte un dinte frontal cu scop pur estetic

Procedura este simpla, neinvaziva, nedureroasă.

Remodelare estetica a conturului gingival - se realizează când gingiile sunt îngroșate si acoperă prea mult din suprafața dinților. Procedura este simpla, se face sub anestezie locală si consta in îndepărtarea chirurgicală a gingiei in exces. Vindecarea este rapida, la maxim 3 săptămâni.